Terasele circulabile au nevoie de un sistem continuu, cum este si montarea unui covor de piatra naturala. Un covor de marmura este fara rosturi, iar in cazul montajului ceramic, este semipermeabil la apa, drenajul fiind creat dedesubtul sistemului de covor piatra naturala. Acest tip de hidroizolatie este doar una dintre metodele cele mai populare de hidroizolatie.
Cu totii stim cate probleme apar la montajul gresiei de exterior. Nu de putine ori sare chitul de rosturi și infiltrandu-se astfel apa. Iarna, cand apa ingheata, marindu-si astfel volumul, chitul se rosturi incepe sa sara, iar gresia sa se umfle.
Sistemul propus de noi este unul sigur, continuu, elastic, elegant si cu o durabilitate in timp foarte ridicata.
Suntem parteneri exclusivi, importatori si aplicatori de sisteme Hahne-Germania, parte din Sievert Baustoffe SE & Co.Kg, companie cu 95 ani experienta in domeniul producerii de sisteme hidroizolatie. Inca de la inceput am implementat in cadrul companiei modul de aplicarea sistemelor de hidroizolatie si testarea a stratului suport, exact cum sunt implementate de echipele din Germania.